loading...

Australienii fac scandal dupa ce Netta a castigat Eurovision 2018!

Telespectatorii australieni au rămas cu un gust amar în urma ediției Eurovision 2018. Fanii din Australia susține că țara lor a fost „furată” în concurs, pentru că nu este parte din Europa. Jessica Mayboy a primit doar 99 de puncte, punându-și țara pe locul al 20-lea.

În afară de ţara gazdă, alte cinci naţiuni au fost calificate din oficiu în finala Eurovision, pe baza criteriului financiar. Format din Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia şi Spania, grupul celor mari cinci reuneşte cei mai importanţi contributori ai EBU, organizatorul Eurovision. Tot din motive comerciale, Australia a devenit, în 2015, cea de-a 52-a ţară care a participat cel puţin o dată la concurs. Competiţia se bucură de atât de mult succes în Australia încât organizatorii au decis să îi deschidă porţile. La un an după, candidata australiană Dami Im termina concursul pe locul al doilea.

Anul acesta, australienii au considerat că au fost discriminați la Eurovision 2018. Jessica Mauboy, cu piesa „We got love”, și-a clasat țara pe cel mai prost loc, de când a intrat Australia în această competiție, potrivit Daily Mail.

„Australia nu merita asta!”, „Nu m-am mai simțit atât de atacată în viața mea!”, „Ăsta e furt pe față”, „Europenii nu vor ca Australia să câștige”, au scris internauții pe rețelele de socializare.

Sursa: cancan.ro

10 alimente pe care le poți consuma fără să te îngrași

Există multe alimente de care te poți bucura fără să îți fie teamă de kilogramele în plus. Legumele și frcutele nu dăunează siluetei, fiind în mare parte alcătuite din apă. Totuși, ele sunt pline de vitamine, antioxidanți și nutrienți benefici pentru sănătate.

Castraveți
Castravetele este alcătuit în mare parte din apă și conține doar 16 calorii pe porție. Coaja și semințele dau valoarea nutritivă a acestei legume, fiind bogate în fibre și vitamina A, benefică pentru sănătatea ochilor.

Roșii
Tomatele sunt cele mai cunoscute pentru faptul că acestea conţin licopen, un carotenoid, care ajută în lupta împotriva bolilor cronice şi, de asemenea, conferă fructului culoarea roşie. Pe lângă licopen, roşiile sunt bogate în vitaminele A, C şi B2, precum şi folatul, cromul, potasiul şi fibrele. Şi pentru toate substanţele nutritive pe care le are, o tomate de mărime medie are numai aproximativ 25 de calorii.

Grepfruit
Dacă introduci grepfruit în dietă poți să scazi ușor în greutate, fiind considerat alimentul perfect pentru diete. Fructul este bogat în fibre care ţine sub control senzaţia de foame, prin stabilizarea nivelului de zahăr din sânge şi te ajută să te simţi simţi plin, mai mult timp. Jumătate de grepfruit conține doar 50 de calorii, iar vitamina C poate reduce riscul unor probleme de sănătate precum cancerul și afecțiunile cardiace. Mai mult, acest fruct scade colesterolul și îmbunătățește digestia.

Broccoli
Broccoli este cel mai nutritiv atunci când este consumat crud sau gătit la aburi. Conține sulforafan, un anticancerigen care distruge substanţele nocive pe care organismul le acumulează fie din mediu, fie din alimentaţie. Pe lângă vitaminele A, C, E şi K, o porţie de broccoli la abur conţine aproximativ 20% din necesarul zilnic de fibre. În plus, există doar aproximativ 31 de calorii într-o singură porţie.

Conopida
Conopida este o legumă versatilă și hrănitoare. Ea conține antioxidanți și substanțe fitochimice ce ajută la combaterea bolilor cronice. Este o sursă excelentă de fibre, vitamina C și K și folat. Mai mult, o porție conține doar 25 de calorii.

Mure
Murele sunt bogate în vitamina C și în bioflavonoide, antioxidanți eficienți. Consumul de mure contribuie la o digestie sănătoasă și la o piele cu aspect mai tânăr. O porție are 62 de calorii.

Salată verde
Salata are doar 10-20 de calorii pe porție. Cu toate că nu are prea multe proteine, conține o mulțime de substanțe nutritive precum folați, fier și vitaminele A și C.

Căpșuni
Într-o căpșună există mai multă vitamina C decât într-o portocală. Mai mult căpșunile sunt pline de polifenoli, un tip de antioxidant foarte eficient. Căpşunile sunt, de asemenea, o sursă bună de potasiu şi fibre, nu au grăsimi şi nici sodiu sau colesterol, ceea ce le face sănătoase pentru inimă. O ceaşcă de fructe are doar aproximativ 50 de calorii.

Frunze de țelină
Aproximativ 95% din țelină este apă, ceea ce o face candidata ideală pentru diete. Țelina conține potasiu, folați, fibre și vitamina K. O porție de frunze de țelină conține doar 6 calorii. Cel mai indicat este să consumi ţelină proaspătă, deoarece legumele îşi pierd majoritatea proprietăţilor nutritive şi a antioxidanţilor în primele 5-7 zile de la recoltare.

Varza kale
Varza kale are 33 de calorii la o ceaşcă, dar conţine aproape 3 grame de proteine şi 2,5 grame de fibre pe porţie. În plus, este unul dintre puţinele alimente care are acizi graşi omega-3, nutrient găsit, de obicei, în peşte. Ca şi alte tipuri de salată, varza kale este, de asemenea, bogată în vitamine şi acid folic.

Sursa: unica.ro

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*