7 obiceiuri sanatoase care te fac mai fericit

Viaţa poate părea o luptă dificilă uneori. Te simţi frustrat şi parcă îţi este tot mai greu să treci de această etapă a vieţii. Vestea bună e că oamenii au capacitatea de autoresponsabilizare si de schimbare, modificându-şi starea de spirit şi reprogramându-şi obiceiurile, scrie adevarul.ro potrivit topbuzz.com.

Învaţă să spui NU. Majoritatea oamenilor au tendinţa de a-i face pe alţii fericiţi în detrimentul propriei fericiri. Înceracă să înveţi să spui NU atunci când cineva îti cere o favoare, dacă acest lucru înseamnă să-ţi sacrifici timpul dedicat unei activitaţi care ţi-ar fi adus bucurie. Când stabileşti aceste limite, faci din fericirea şi sănătatea ta o prioritate.

Fă-ţi timp pentru pasiunile tale şi stabileşte echilibrul între muncă, familie şi prieteni. Deşi ţi se poate părea dificil să-ţi găseşti timpul necesar pentru a-ţi urma pasiunile, începe prin a-ţi dedica măcar o oră pe săptămână activităţilor care îţi creează bucurie. Vei vedea că astfel îţi vei reîncărca bateriile, vei simţi că stresul începe să dispară, vei deveni mai productiv şi mai fericit.

Fereşte-te de negativitate. Pentru a trăi fericit va trebui să înveţi să stai departe de oamenii negativi. Toată lumea are acel prieten care îl seacă de energia pozitivă, înlocuind-o cu plângeri, nefericiri şi bârfe. Atunci când păstrezi astfel de oameni prin preajmă vei ceda şi vei ajunge la nivelul lor. Încearcă să stai cât mai departe de aceşti oameni şi concentrează-ţi timpul şi energia pe construirea unor relaţii cu oameni care să te încurajeze în ceea ce faci şi alături de care să poţi construi conversaţii productive.

Fereşte-te de stres. Stresul este duşmanul numărul unu al unei vieţi sănătoase şi fericite. Fie că este vorba de locul de muncă, relaţii sau probleme personale, întotdeauna stă în umbră şi este gata să se năpustească asupra noastră. Chiar dacă stresul nu poate fi complet îndepărtat, avem puterea de a-l gestiona. Practicarea meditaţiei sau o simplă plimbare, atunci când nivelul de stres este ridicat, poate fi extrem de utilă. Atunci când respiraţi profund şi priviţi situaţia în ansamblu, totul vi se va părea mult mai uşor de gestionat.

Dormi mai mult. Este imposibil să fii fericit şi sănătos dacă nu te odihneşti suficient. Închide televizorul sau Facebook-ul şi mergi mai devreme la culcare. Somnul adecvat vă ajută să înlăturaţi senzaţia de iritabilitate, scade anxietatea şi asigură echilibrul emoţinal. Printre alte beneficii, mai sunt incluse şi pierderea în greutate şi creşterea productivităţii.

Stabileşte-ţi o rutină matinală. Nu este întotdeauna distractiv să te trezeşti mai devreme decât este absolut necesar, dar stabilirea programului zilnic te va aduce mai aproape de succes. Stabileşte-ţi o rutină din a-ţi imagina cum vrei să decurgă ziua respectivă. Asigură-te că ceea ce-ţi doreşti este realizabil. Meditaţia, exerciţiile fizice, stabilirea obiectivelor şi vizualizarea lor sunt câteva moduri importante în care poţi obţine ceea ce-ţi doreşti.

Apreciază experienţele, nu lucrurile. De multe ori oamenii tind să creadă că mersul la cumpărături le poate aduce fericirea. Fie că vorbim de achiziţionarea unor lucruri mărunte, cum ar fi haine sau chiar schimbarea maşinii, astfel de bucurii durează puţin. Învaţă să apreciezi mai mult experienţele şi investeşte în călătorii, întâlniri cu prietenii sau diferite activităţi care îţi creează amintiri de durată.

 

 

 

sursa:one.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*